Numărul îmbolnăvirilor de coronavirus a depășit 23.000 de cazuri! 320 de noi infectări în ultimele 24 de ore

de: Elena
18 06. 2020, 13:22
Bilanţ coronavirus România. 397 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 18 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.080 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.308 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.473 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.06.2020 (10:00) – 18.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Olt, Suceava, Vrancea și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Medicamentul eficient împotriva coronavirusului, folosit de români de la începutul pandemiei

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara spune că a folosit cu succes medicamentul minune, dexametazona, încă de la începutul pandemiei, ceea ce reprezintă vești foarte bune. Practic descoperirea făcută de britanici era aplicată de mult de români.